Arhitecții speranței – episodul 4

Episodul 4 din foileton, capitolulele 3 și 4 din roman.

III. Paradox

1

Era aproape trei dimineaţa şi Greg tot nu putea să adoarmă. Renunţase să mai stea în pat cu ochii pironiţi în tavan şi mersese întâi în micuţa sa cameră de antrenament, unde executase câteva exerciţii taolu. De obicei asta îl relaxa, fiind şi un remediu perfect contra insomniei sau a mahmurelii, însă în acea noapte nu funcţionase. Mersese apoi în camera de zi şi începuse să se joace cu o minge magnetică. Ochii i se reglaseră şi o putea urmări chiar şi pe întuneric. O arunca într-o direcţie oarecare privind-o apoi cum ricoşează din diferitele obiecte pe care le întâlnea în cale, fără a-şi pierde nimic din viteză, până când, după un timp mai lung sau mai scurt, ajungea suficient de aproape de el pentru a o prinde întinzându-şi doar mâna. Apoi o arunca iar. Dacă nu ar prinde-o, mingea ar zbura şi ar ricoşa, teoretic, la nesfârşit prin cameră. Practic, doar până la epuizarea energiei din acumulator. Nu era afectată de gravitaţie şi nu provoca stricăciuni obiectelor din care ricoşa. Nu le atingea. Senzorii săi observau suprafeţele de care se apropia şi, la mai puţin de un milimetru de impact, îşi schimba direcţia, după regula unghiului de reflexie egal cu cel de incidenţă. O jucărie ingenioasă. Într-un fel, lui Greg i se părea că se comporta exact ca Agenţia: călătorea, observa, dar nu interacţiona cu nimic… Ciudat că găsise similitudinea tocmai în acel moment. Cum de nu se gândise niciodată prin perspectivă umană la călătoria în timp? Cum de niciodată până atunci nu i se păruse futil tot ceea ce făcea Agenţia? Dimpotrivă, până cu o zi în urmă, toate principiile şi regulile după care se ghida călătoria în timp i se păruseră perfect valide. Însă ieri o descoperise pe ea… apoi realizase că o privise în ultimele minute ale vieţii ei, înainte de o moarte cumplită. Asta era oare? Oare tragedia personală a un singur om… a unei singure femei minunate, desăvârşite, perfecte… dar a unei singure persoane, putea să-i fi zdruncinat din temelii modul de gândire? Evident da! Și, evident, deoarece se simţea copleșitor de atras de ea.

Îl puteți citi integral aici: Octombrie 2013, Revista Nautilus

COVER

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s