Arhitecții speranței – Episodul 5

Episodul 5 din foileton, capitolul 5 din roman.

V. După 373 de ani

1

– Încă o dată, ce anume cauţi? Că eu tot nu pricep.

Greg nici nu se întoarse. Părea absorbit cu totul de ecranul mic al terminalului mega-computerului de la Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima. Ca angajat al Agenţiei, avea în mod special acces nerestricţionat la toate bazele de date ale muzeelor de istorie şi, în general, ale oricăror instituţii care se ocupau cu studierea evenimentelor istorice. Însă cu toate privilegiile sale speciale, cu toate programele super performante de recunoaştere şi reconstituire a trăsăturilor feţelor, ecranul se încăpăţâna să afişeze „Zero rezultate găsite”. Poza celei perfecte nu se potrivea cu nimic din ceea ce conţinea baza de date. Bineînţeles, fotografiile păstrate din acea perioadă erau puţine şi neclare şi deci computerul putea să se înşele… Poate că o avea pe cea perfectă în evidenţele sale, doar că nu o putea asocia cu imaginea de foarte înaltă claritate a lui Greg. Crezuse că venind personal aici, căutarea avea să fie mai fructuoasă decât cele pe care le făcuse deja prin reţeaua Agenţiei, din Berlin. Cu siguranţă nu avea să găsească nimic în plus interogând acest terminal, faţă de ceea ce găsise deja şi anume: Zero rezultate. Căutase în fel şi chip, întâi în lista victimelor bombardamentului atomic, apoi în lista persoanelor dispărute, în lista totală a persoanelor care muriseră în război… evidenţele erau, fără doar şi poate, incomplete, dezlânate, făcute doar de dragul statisticilor. Serveau ca singur scop: identificării ordinului de mărime al numărului victimelor. Doar puterea lui zece… şi nişte liste întocmite în grabă, care să o susţină. Căutase chiar şi în listele evidenţei populaţiei, însă cu la fel de puţin succes. Căutase apoi în listele tuturor instituţiilor de învăţământ din imperiu de la data respectivă, aproximând grosier vârsta celei perfecte între douăzeci şi treizeci de ani şi selectând toate promoţiile aferente… tot nimic. Dacă ar fi avut un nume, poate i-ar fi fost mai uşor, dar el avea doar o poză. Într-un târziu, îşi abandonă căutările şi închise terminalul. Nu găsise absolut nimic şi asta îl bucura. „Aşadar, nu a însemnat nimic, absolut nimic, pentru nenorocita de istorie. Bun, pentru mine înseamnă!”

– Ce spuneai, Carl?

Mai departe puteți citi aici: Noiembrie 2013, Revista Nautilus

Iar mai jos aveți o reprezentare grafică a ceea ce am numit: „Pâlnia viitorului”, pentru o mai bună înțelegere a funcției timpului:

TimeEq_3

 

COVER

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s