roman

Fata de la nord de ziuă și separarea luminii de întuneric

Despre Fata de la nord de ziuă, al doilea roman al lui Alexandru Voicescu:

Deși am intrat în posesia volumului „Fata de la nord de ziuă” de Alexandru Voicescu încă de la târgul de carte Final Frontier de la București (martie 2017) și am început lectura ei imediat după eveniment, abia în august am reușit să întorc ultima pagină, ceea ce, chiar și pentru mine, un cititor foarte lent, înseamnă un contra record.

Mai pe larg, aici: august 2017, revista de suspans

Arkadi și Boris Strugațki – E greu să fii zeu

Despre capodopera fraților Strugațki:

 

Există în literatura SF cărți cu conflicte elaborate, care analizează evoluția individului și a societății în angrenajul unui cumul de factori, uneori cu un mare aport de improbabilitate (cum ar fi Dune sau Fundația), există cărți care se limitează la a studia comportamentul societății în fața unui singur factor alterant, dar foarte puternic (ca de exemplu Sfârșitul copilăriei) și există, în fine, cărți care ne pun în fața dilemelor unui singur individ, în fața unei situații foarte comune, dar privită dintr-o perspectivă inedită.

Mai multe, aici: Bookreportro, iulie 2017

Arhanghelul Raul și îngerii păzitori ai Căilor Ferate Române

Câteva cuvinte despre cel mai popular roman SF al anului 2016:

Am citit romanul lui Ovidiu Eftimie cu câteva luni în urmă, dar dintr-un motiv sau altul abia acum am reușit să-mi pun în ordine cuvintele și să scriu o cronică. Nu pentru că ar fi atât de complex, încât aș fi avut nevoie de timp pentru a-mi sedimenta concluziile, dimpotrivă, romanul este accesibil și nu lansează niciun fel de idei de substrat care să te pună pe gânduri, ci pentru că m-am tot gândit, dat fiind nivelul de popularitate de care se bucură autorul, ce rost ar avea o cronică din partea mea.

Cronica în sine, aici: Bookreportro

Hard SF și autoironie pe planeta roșie

Câteva cuvinte despre „Marțianul” lui Andy Weir.

Voi fi cinstit și voi recunoaște încă de la început că romanul Marțianul de Andy Weir nu intrase în planul meu de lecturi. Citisem câteva recenzii și câteva cronici de film – căci, am aflat, filmul urmează foarte bine cartea – și toate indicau, în mare, aceeași direcție. A unui roman Hard SF, despre un nene care, rămas singur pe Marte, își tot stoarce creierii să pervertească în folosul lui funcționalitățile unor echipamente complicate inventate de tocilarii de la NASA, ca să-și poată adăuga cât mai multe zile de supraviețuire, doar-doar s-or găsi unii cu o idee salvatoare care să-l ia de-acolo.

Restul de cuvinte, aici: bookreportro