sf

„Galaxia sudică Începuturile” de Aurel Cărășel

aurel-carasel-galaxia-sudica-inceputurileDespre începuturile aventurii spațiale, în viziunea lui Aurel Cărășel.

La fel ca orice călătorie, avântul omului spre cosmos trebuie să înceapă cu un prim pas. Și încotro s-ar putea omul îndrepta mai întâi dacă nu spre astrul care i-a atras primul privirile, încă din vremurile în care nu deprinsese meșteșugul zborului? Odată pornit în această primă aventură, odată cu această primă cucerire, orizonturile i se pot deschide în orice parte, însă numai după ce acest prim obiectiv a fost atins.

Mai pe larg, aici: Gazeta SF, august 2017

Arkadi și Boris Strugațki – E greu să fii zeu

Despre capodopera fraților Strugațki:

 

Există în literatura SF cărți cu conflicte elaborate, care analizează evoluția individului și a societății în angrenajul unui cumul de factori, uneori cu un mare aport de improbabilitate (cum ar fi Dune sau Fundația), există cărți care se limitează la a studia comportamentul societății în fața unui singur factor alterant, dar foarte puternic (ca de exemplu Sfârșitul copilăriei) și există, în fine, cărți care ne pun în fața dilemelor unui singur individ, în fața unei situații foarte comune, dar privită dintr-o perspectivă inedită.

Mai multe, aici: Bookreportro, iulie 2017

„Fără zei, fără stăpîni” de Emil Duhnea

Câteva vorbe despre nuvela „Fără zei, fără stăpîni”, cartea de debut a lui Emil Duhnea.

 

emil-duhnea-fara-zei-fara-stapini

Printre surprizele plăcute de la Gaudeamus 2016 se numără și nuvela „Fără zei, fără stăpîni”, volumul de debut al lui Emil Duhnea. Poate pentru că este un text relativ scurt, respectând astfel cerințele colecției Millennium Novella, poate pentru că autorul, deși nu a fost foarte prolific înaintea apariției sale în volum propriu, a ajuns deja la o anumită maturitate a stilului, prima impresie pe care am avut-o, după doar câteva pagini, a fost aceea că citesc un text bine ținut în mână, al unui autor rodat și sigur pe el.

Mai multe, aici: iulie 2017, Gazeta SF

Hard SF și autoironie pe planeta roșie

Câteva cuvinte despre „Marțianul” lui Andy Weir.

Voi fi cinstit și voi recunoaște încă de la început că romanul Marțianul de Andy Weir nu intrase în planul meu de lecturi. Citisem câteva recenzii și câteva cronici de film – căci, am aflat, filmul urmează foarte bine cartea – și toate indicau, în mare, aceeași direcție. A unui roman Hard SF, despre un nene care, rămas singur pe Marte, își tot stoarce creierii să pervertească în folosul lui funcționalitățile unor echipamente complicate inventate de tocilarii de la NASA, ca să-și poată adăuga cât mai multe zile de supraviețuire, doar-doar s-or găsi unii cu o idee salvatoare care să-l ia de-acolo.

Restul de cuvinte, aici: bookreportro