A doua nuvelă pe care am publicat-o și cu care am câștigat concursul din luna Octombrie a Gazetei S.F. Motivația deciziei, aici.
A apărut și în antologia „Bumerangul lui Zeeler”.
Copiii întunericului
Unde se așterne praful uitării, vei găsi fantezia la lucru.
1
Era cocoțată în vârful unei piramide. Întotdeauna îi plăcuse lucrul la înălțime. Să privească lumea de sus, de deasupra păienjenișului, să vadă stelele într-o panoramă continuă, nu împărțite în triunghiuri arbitrar delimitate. Micuțele scântei ale cerului o fascinau. Cum sclipeau fără-ncetare de peste tot, de jur împrejurul planetei, doar ca să aibă ei energie. Cât de departe or fi fost?
Rețeaua captatorului se întindea în toate părțile, atât cât vedeai cu ochii și mai departe, mult mai departe, în orice direcție, într-o plasă de cabluri care, cu mici excepții, împresura întreaga planetă. O cunoștea din totdeauna. De câte ori ieșea la suprafață, priveliștea piramidelor enorme din bare metalice susținând nodurile plasei care zăbrelea negrul cerului era cea care o întâmpina în lumina slabă. Peste tot la fel. Aceleași structuri portante din grinzi solide de metal, aceleași conductoare groase unindu-le vârfurile. Aceleași distanțe, aceleași înălțimi. Ajungea să-i înțelegi un nod și o înțelegeai pe toată. Și trebuia înțeleasă, căci era vitală. Și uneori se deteriora. Iată pasiunea Seminei, menirea și corvoada ei. Cu rețeaua avea treabă și acum. Ce altceva ar fi făcut pe cineva să iasă la suprafață? Numai îmbrăcatul costumului protector anti-radiație și montarea tuburilor presurizate de aer erau adevărate suplicii, să nu mai vorbim de efortul pe care mișcarea în asemenea armuri îl presupunea.
– Ai verificat joncțiunea?
Tresări. O verificase?
…
Continuarea o puteți citi aici: Octombrie 2013, Gazeta S.F.
alexandru lamba 