Un fan-fic în universul „Lord of the rings”, scris pentru revista Planu’9
Nici nu apucă Aragorn să răsufle, rămas în sfârșit singur în cort după o zi cel puțin solicitantă, că printre pânzele de la intrare apăru iarăși fața bărboasă a lui Gandalf.
– Se poate? Trebuie să te mai deranjez un moment, spuse acesta și intră pe jumătate înăuntru, ținând o mână la spate.
– Orice-ar fi, nu poate să aștepte până mâine? răspunse dunedainul desprinzându-și armele de la centură și lăsându-le să cadă.
– Mă tem că nu. Spune că e important și că dacă nu-ți spune acum, va fi tentat să nu-ți mai spună deloc. Și n-ar fi prea frumos, adică…
Vrăjitorul își strecură înăuntru mâna pe care până atunci o ținuse ascunsă, însă Aragorn, preocupat cu desfăcutul cataramelor de la pantaloni, nu-i observă gestul.
– Cine?
– Ei, cum cine? șopti Gandalf. Singurul care știe numărul ăsta…
– Ce număr?
…
Povestea toată, aici: Planu’9, #3
alexandru lamba 