știință și tehnică

Două evenimente

Unul dintre cele mai triste evenimente despre care am scris într-un editorial, dar și unul dintre cele fericite.ioana_c_visan

Două evenimente au avut loc de când am scris ultimul editorial și până acum, obligându-mă, unul din păcate, celălalt din fericire, să le dedic aceste rânduri.

Primul, cel trist, este că pe 21 septembrie scriitoarea Ioana Vișan ne-a părăsit, la o vârstă fragedă. Ioana a fost una dintre puținele autoare de SF&F din România care a avut curajul de a visa mai departe de granițele țării și, mai mult decât atât, a avut și tenacitatea de a-și îndeplini visul.

Pe larg, aici: octombrie 2016, Gazeta SF