recenzie

Fata de la nord de ziuă și separarea luminii de întuneric

Despre Fata de la nord de ziuă, al doilea roman al lui Alexandru Voicescu:

Deși am intrat în posesia volumului „Fata de la nord de ziuă” de Alexandru Voicescu încă de la târgul de carte Final Frontier de la București (martie 2017) și am început lectura ei imediat după eveniment, abia în august am reușit să întorc ultima pagină, ceea ce, chiar și pentru mine, un cititor foarte lent, înseamnă un contra record.

Mai pe larg, aici: august 2017, revista de suspans

„Galaxia sudică Începuturile” de Aurel Cărășel

aurel-carasel-galaxia-sudica-inceputurileDespre începuturile aventurii spațiale, în viziunea lui Aurel Cărășel.

La fel ca orice călătorie, avântul omului spre cosmos trebuie să înceapă cu un prim pas. Și încotro s-ar putea omul îndrepta mai întâi dacă nu spre astrul care i-a atras primul privirile, încă din vremurile în care nu deprinsese meșteșugul zborului? Odată pornit în această primă aventură, odată cu această primă cucerire, orizonturile i se pot deschide în orice parte, însă numai după ce acest prim obiectiv a fost atins.

Mai pe larg, aici: Gazeta SF, august 2017

Mara Wagner – „În spatele blocului”

Despre Mara Wagner și copiii ceaușiști din spatele blocului

Despre România în perioada comunistă s-au scris, în acest sfert de secol de după căderea sistemului, tomuri întregi. Mii de volume de memorialistică sau ficțiune axate pe analiza vieții sub regimul totalitar și a disfuncționalității societății au văzut lumina tiparului, majoritatea lor evocând suferințele dizidenților, greutatea traiului de zi cu zi sau nedreptățile comise de clasa conducătoare și organele sale represive.

mai multe, aici: iulie 2017, revista de suspans

„Fără zei, fără stăpîni” de Emil Duhnea

Câteva vorbe despre nuvela „Fără zei, fără stăpîni”, cartea de debut a lui Emil Duhnea.

 

emil-duhnea-fara-zei-fara-stapini

Printre surprizele plăcute de la Gaudeamus 2016 se numără și nuvela „Fără zei, fără stăpîni”, volumul de debut al lui Emil Duhnea. Poate pentru că este un text relativ scurt, respectând astfel cerințele colecției Millennium Novella, poate pentru că autorul, deși nu a fost foarte prolific înaintea apariției sale în volum propriu, a ajuns deja la o anumită maturitate a stilului, prima impresie pe care am avut-o, după doar câteva pagini, a fost aceea că citesc un text bine ținut în mână, al unui autor rodat și sigur pe el.

Mai multe, aici: iulie 2017, Gazeta SF

Hard SF și autoironie pe planeta roșie

Câteva cuvinte despre „Marțianul” lui Andy Weir.

Voi fi cinstit și voi recunoaște încă de la început că romanul Marțianul de Andy Weir nu intrase în planul meu de lecturi. Citisem câteva recenzii și câteva cronici de film – căci, am aflat, filmul urmează foarte bine cartea – și toate indicau, în mare, aceeași direcție. A unui roman Hard SF, despre un nene care, rămas singur pe Marte, își tot stoarce creierii să pervertească în folosul lui funcționalitățile unor echipamente complicate inventate de tocilarii de la NASA, ca să-și poată adăuga cât mai multe zile de supraviețuire, doar-doar s-or găsi unii cu o idee salvatoare care să-l ia de-acolo.

Restul de cuvinte, aici: bookreportro