Impresiile mele despre nuvela „Omul care s-a jucat cu lumea” de Marian Truță.
Într-o lume incertă, rezumată la orașul „K”, un personaj ajunge în prag de seară, venind din „Capitală”, pentru a-și face un rost. El e „L”. Și e singur. Atât de singur…
Trebuie să recunosc încă de la început că am pornit cu așteptări foarte mari de la o carte semnată de Marian Truță și nicidecum nu m-aș fi așteptat la o poveste cu un singur personaj.
…
Mai multe, aici: Gazeta SF, noiembrie 2019
Despre „Mineral”, al doilea produs al colaborării dintre Dănuț Ungureanu și Marian Truță.
Cine se aștepta ca acest volum, al doilea rezultat al colaborării dintre Dănuț Ungureanu și Marian Truță, să continue acțiunea – sau cel puțin să se înscrie în același univers – din primul volum, „Vegetal”, a avut parte de o surpriză. Dacă a fost plăcută sau nu, bănuiesc că e o chestiune care ține de gustul fiecăruia, însă pentru mine personal revelația s-a înscris cu siguranță în categoria celor pozitive, și iată de ce:
De multă vreme așteptam ca literatura SF românească să producă un asemenea roman, măcar pentru simplul fapt că e un produs exportabil, vandabil atât pe piața internă cât și pe cea internațională de SF.
…
Pe larg, aici: Gazeta SF, februarie 2016
Un roman-fenomen, produsul cooperării dintre doi scriitori de referință ai S.F.-ului autohton contemporan.
Dacă în copilărie n-ai trecut pe la țară, dacă nu te-a trezit niciodată conversația matinală a orătăniilor abia eliberate prin curte, dacă n-ai mâncat roșii nespălate luate direct de pe lăstar, atunci e evident că ai avut o copilărie incompletă și ar fi bine să te apuci imediat de citit romanul „Vegetal”.
…
Integral aici: Septembrie 2014 – Revista Nautilus
Câteva cuvinte pe marginea unei cărți autohtone de mare efect.
A doua venire de Marian Truță
Ce este timpul și ce sunt timpurile? Ce este vremea? Dar vremurile? Fiecare dintre noi își trăiește vremea și vremurile, și nu i se pare nimic mai banal. Timpul său este segmentul infim, marcat pe axa universală de la punctul în care a făcut ochi, până la cel în care îi va fi închis definitiv, este parte integrantă a complexului de segmente aparținând celor din jurul său, entități animate sau nu, care împreună cu sine alcătuiesc efervescenta, mereu schimbătoarea panoramă a vremurilor. Timpul e legea după care vremurile vin și trec, ața pe care ele se înșiruiesc ca-ntr-un șirag de mărgele. Timpul fiecăruia va fi prins vremuri bune și vremuri rele, după cum i-o fi norocul și după cum i-o sta în puteri să și le facă, iar vremurile vor fi strâns laolaltă ca-ntr-un snop de paie timpurile proprii acelor indivizi cărora le va fi fost hărăzit să le prindă. Atât și nimic mai mult despre timp și vremuri. Nu dorim să complicăm lucrurile, nu-i așa?
…
Pe larg, aici: Februarie 2014, Gazeta S.F.
