Marele Prag

„Marele Prag” de Alexandru Ungureanu

„Marele prag”, opera de căpătâi a regretatului Alexandru Ungureanu. Reverberații actuale, la treizeci de ani după publicare și zece ani după moartea autorului.

Sunt una cu Coiotul Cvadridimensional. Am ajuns aici, în lumea lui interioară, după ce el a trecut Marele Prag, luându-mă și pe mine, și pe tine, și pe toți ceilalți. Am ajuns la sfârșit, am trecut granița, am ajuns dinafară înăuntru, în lumea cea mică pe hartă, dar atotcuprinzătoare în esență. L-am însoțit în aventurile sale, am trăit odată cu el, am simțit odată cu el, iar acum suntem el…

Totul a început cu scrisoarea din hipercubul 14. Atunci am aflat că universul este împărțit arbitrar în hipercuburi, între care se poate călători atât în timp cât și în spațiu.

Recenzia întreagă aici: Octombrie 2014 – Gazeta S.F.