frank herbert

Efectele relativității în S.F.

O privire scurtă asupra unor opere celebre de S.F., din perspectiva abordării restricțiilor relativiste.

Efectele relativității în S.F.

Ce este realitatea? Să poposim o clipă asupra acestei întrebări, care pare să-l obsedeze pe Philip K. Dick și să încercăm să o definim. Dicționarul ne va spune că ea este existența, tot ce există; (în opoziție cu posibilitatea) existența înfăptuită, efectivă, starea de fapt, adevărul. Prin cele cinci simțuri, suntem permanent racordați la ea. O vedem, o auzim, o simțim, etc. Ea este peste tot în jurul nostru, în interiorul nostru, îi aparținem integral, ineluctabil, și ne este cvasi-imposibil să ne imaginăm evadarea. Este, deci, evident că realitatea este baza la care fiecare din noi se raportează pe în primul rând sine și apoi le relaționează pe toate celelalte. Dar este oare această realitate unică? Aici rezidă, de fapt, marea problemă și, descoperindu-ne în fața teoriei relativității, vom răspunde: „Ei bine, nu!” Există o infinită varietate de realități, dintre care fiecare o are pe a sa.

Se poate citi integral aici: Ianuarie 2014, Gazeta S.F.

Dune și Fundația, două fețe ale aceleiași monede

Am pus față în față două dintre seriile mele preferate. Nu știu exact de ce… mi s-a părut amuzant.

Dune și fundația, două feșe ale aceleiași monede

 Ridicol! veţi spune, probabil, citind acest titlu. Să fim serioşi, nici măcar nu sunt asemănătoare, darămite…Şi, pe bună seamă, aţi avea dreptate. Nu seamănă deloc. Dar, dacă mă gândesc bine, nici capul nu seamănă cu pajura. Şi nici nu au nevoie să semene pentru a sta spate în spate pe acelaşi disc metalic.

Dar lăsând metaforele deoparte, să încercăm o scurtă incursiune simultană în universurile paralele ale celor două serii. Încercând să nu stricăm lectura eventualilor cititori care încă nu le-au parcurs, prin dezvăluirea prea multor detalii, să începem cu o privire de ansamblu, de la un parsec distanţă, asupra ideii care stă la baza ambelor desfăşurări, pentru că, în final, este aceeaşi idee. Aşa cum îi stă bine scriitorului de S.F. în general, exemplele în acest sens fiind nenumărate, Frank Herbert şi Isaac Asimov nu se apleacă asupra chestiunilor mărunte, ci, privind omenirea în ansamblul ei, atacă direct problema care precede tuturor celorlalte: dăinuirea. Nu cred că greşesc prea mult spunând că, enunţată pe de-o parte ca „Planul lui Seldon”, iar pe de altă parte ca „Poteca de aur a tiranului”, miza ambelor desfăşurări este însăşi supravieţuirea rasei umane, în faţa căreia toate celelalte considerente pălesc. Acest unic şi inamovibil deziderat eclipsează interesele personale, supraoamenii aleşi devenind benevol sclavii lui, punându-şi întreaga forţă, inteligenţă şi voinţă în slujba sa şi acceptând damnarea ca inevitabila răsplată a eforturilor lor.

Puteți citi analiza integrală aici: Decembrie 2013, Gazeta S.F.