cenușa lumii

„Cenușa lumii” de Iulian Băzărea

Câteva vorbe despre „Cenușa lumii”, cartea lui Iulian Băzărea.

CenusaLumiiÎntr-o țară în care obiceiul lecturii scade vertiginos de la o generație la alta, a scrie literatură pentru copii a devenit o primă necesitate. Deprinderile cititorului se formează în primii ani de după învățarea literelor, iar beletristica adaptată vârstei fragede este, după părerea mea, cheia pentru a căpăta obiceiul lecturii constante. Doar formând-o putem spera că vom avea o generație viitoare de cititori.

Acestea fiind spuse, când am parcurs primele pagini ale cărții „Cenușa lumii” de Iulian Băzărea, descoperirea m-a bucurat. Aveam în față un SF post-apocaliptic, scris însă după o rețetă clasică de Fantasy, acțiunea desfășurându-se într-un mediu hibrid între cele două genuri, iar personajele, intrigile și modul în care decurge narațiunea sugerau că romanul se adresează tânărului cititor, școlarului aflat la vârsta fascinației pentru Fantasy-ul eroic de tip C.S. Lewis, Robert E. Howard sau J. R. R. Tolkien.

Mai pe larg, aici: Gazeta SF, nr. 88

Reclame