Despre pluriadevăr

Editorialul numărului 88 al Gazetei SF:

 

Nu am început până acum niciun editorial în acest fel, spunând un banc, pe care probabil îl cunoașteți, dar pentru cazul de față cred că e cel mai potrivit exemplu. Și anume:

          „Vin la rabin doi împricinați. Primul ia cuvântul pârâtorul și povestește ce și cum, că așa, că pe dincolo, iar la urmă rabinul zice:

          — Ai dreptate!

          Pârâtul însă nu se lasă nici el, ci-și susține cauza, că o fi, c-o păți, iar după ce termină rabinul se scarpină-n barbă și spune:

          — Și tu ai dreptate!

          Fiul rabinului, student la drept, care asistase la cele două cuvântări, se bagă și el:

          — Tată, țin să-ți amintesc că adevărul e unul singur. Acești oameni nu pot avea amândoi dreptate deodată.

          Iar rabinul, după încă o perioadă de gândire, concluzionează:

          … (vom vedea mai târziu ce) ”

 

restul bancului, și încă ceva, aici: Gazeta SF, nr. 88 

Reclame

Să faci un foc

Traducerea mea după o povestioară clasică de  

 

Bărbatul străbătea o poteca într-o zi rece și mohorâtă. Zăpadă de-un alb pur acoperea pământul cât vedea cu ochii. Era prima lui iarnă în Alaska. Purta haine groase și ghete îmblănite, dar frigul tot îl sâcâia.

Se îndrepta către o tabără de lângă Henderson Creek. Prietenii lui îl așteptau deja acolo. Se aștepta să ajungă și el pe la ora șase seara. Va fi deja întuneric atunci. Prietenii săi sigur vor fi făcut focul și-i vor fi pregătit mâncare caldă.

În întregime, aici: Gazeta SF, iulie 2018

Coloniști români pe Marte

Editorialul lunii iulie 2018, la Gazeta SF:Image result for mars colony

După un drum lung și greu, claustrant și plin de privațiuni, primul echipaj românesc ajungea, la mai bine de șase luni de la lansare, pe Marte. Zgribuliți, înghesuiți claie peste grămadă, cei patruzeci de coloniști abia mai suportară cele încă două săptămâni în care roboții autonomi instalară structura portantă a domului gonflabil, apoi, de îndată ce presiunea aerului dinăuntru umflă prelata de pe barele metalice, dădură năvală înăuntru. Și traseră cu poftă aerul proaspăt în piept, alergând și țopăind de colo-colo, în gravitația șugubeață.

Restul poveștii, aici: iulie 2018, Gazeta SF

Oasis

Oasis

Deși partea cea mai ciudată a aventurii mele în deșert s-a petrecut după ce am sudat deasupra mea capacul cubului, chiar pe aceea nu-ți pot cere să o crezi. Mi-e suficient să te conving că am ajuns acolo, că am stat față în față cu hiperspațiul și că m-am întors acasă. Nu vreau decât să-mi afli povestea care m-a transformat dintr-un refugiat într-un nomad. Povestea care începe la Lyon, în aprilie 1962, într-un oficiu al forțelor de muncă, și se termină la finele lui martie 1963, la In-Eker.

Acela a fost anul venirii mele acasă. Mai departe, poți alege să crezi ce vrei.

Iată cum s-au întâmplat lucrurile:

povestea poate fi citită aici: Revista Nautilus

„Un lung drum spre o planetă mică și furioasă” de Becky Chambers

Câteva vorbe despre o carte spectaculoasă: „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă” de Becky ChambersCoperta-Un-lung-drum-spre-o-planeta-mica-si-furioasa-510x785

 

Într-o perioadă în care genul Space opera e dominat tot mai clar de viziunile „dark”, inspirate din conștientizarea faptului că spațiul cosmic e un loc neprimitor și psihic alienant, a scrie despre călătoriile prin spațiu și despre contactul cu alte specii inteligente într-o manieră optimistă, chiar hazlie, poate părea cumva naiv. Vremea SF-ului care glorifica eforturile omenirii pentru cucerirea spațiului par apuse, ele aparținând mai degrabă anilor 80 decât celor pe care-i trăim.

mai multe, aici: Gazeta SF, mai 2018