Stele și gheață

Primul roman pe care l-am scris. O poveste pentru adolescenți, dar pe care sper să o guste și adulții.

Stele și gheață (III)

Stele si gheata ban01-610

Capitolul trei al romanului Stele și gheață:

 

 

III. Atlan și Xee

1

ssgEra obosit, dar nu putea să doarmă. Un sentiment ciudat, similar cu cel de claustrare, îl chinuia. Se simțea legat la ochi. I se ascundeau lucruri. I se ascundea totul. Trebuia să scape! Și primul pas era să iasă de acolo! Însă imediat ce Theru-Tin își părăsi camera, angoasa îl părăsi pe el. Și, privind spre imensitatea gheții lui Atlan sub lumina stelelor, sursa ei i se revelă: camera care i se dăduse la Atlan-Fivin, seara trecută, după ce transmiseseră mesajul, nu avea nicio fantă prin care să poată privi afară! Aici, în spirala scărilor, panorama i se deschidea largă, printr-o mulțime de ferestre, fiecare puțin mai sus decât precedenta, urmărind urcușul treptelor.

Integral, aici: Noiembrie 2014, revista Nautilus

Reclame

Stele și gheață (II)

cropped-stele-si-gheata-ban01-610.jpg

Capitolul secund al romanului „Stele și gheață”, în foileton la Nautilus.

II. Ultima generație

1

Când Eyr-Vekun intră în sala de consiliu, ceasul tocmai anunţa ora oficială patru. Exact timpul pentru începerea şedinţei de dimineață. Pe Logor-Queris-Vee, generalul Atlan-Tidei, era bine să nu-l lași să aștepte. Nu pentru că ar fi fost ranchiunos din fire, ci pentru că așa ceva nu se face. Era un titan rezonabil și înțelept, care recunoștea când greșea, dar prefera să i se arate acest lucru în cel mai politicos mod imaginabil, iar încălcarea ordinelor sale – chiar și nerespectarea orelor prestabilite – îi era tare neplăcută. Eyr-Vekun nu întârzia, dar era mai totdeauna ultimul sosit.

Capitolul integral, aici: Octombrie 2014 – Revista Nautilus

Stele și gheață (I)

Stele si gheata ban01-610

Primul episod al primului roman pe care l-am scris, acum în foileton la revista Nautilus. Mai jos începutul capitolului întâi.

 

I. Stele și gheață

1

Se înnoptase. Între negrul cerului și sclipirile discrete ale zăpezii, lumea era în încremenire. Punctele luminoase, răspândite oarecum uniform pe restul bolții, se aglomerau aproape de orizont, spre apus, în coloane verticale – turnurile gigantice ale lui Tide-Reeam. În partea opusă, spre răsărit, lanțul muntos Werd-Kagana se întrezărea confuz, ca o înșiruire de zimți de la nord la sud, iar deasupra, la extremitatea sudică, o licărire intermitentă trăda farul lui Atlan-Fivin – ochiul oceanului. Simboluri ale gloriei demult apuse. Nicio adiere de vânt, nicio șoaptă.

Întreg capitolul, aici: Septembrie 2014, revista Nautilus

Mulțumiri John Dobro pentru banner!