Nu a fost vina lui și nimeni nu l-a învinovățit pentru ceea ce se întâmplase, dar Englebert resimțea profund pierderea prietenului său și vina-i apăsa greu pe suflet. A încercat să se întoarcă la un fel de normalitate, lucrând cu alți analiști, dar totul părea pustiu și fără sens. Nanomașinăriile încă îi bulversau mintea. Îi spusese lui Bakkar că avea să plece o vreme și că nu voia ca ei să încerce să-l contacteze. Apoi a plecat singur în deșert, fără echipament sau provizii. Atunci a fost văzut pentru ultima oară.
Stai, ăsta-i sfârșitul. Dă înapoi, la început.
*
– Nu înțeleg, spuse Englebert. De ce nu mă pot lăsa, pur și simplu, în pace?
Mesteca ritmic în vreme ce privea îngândurat prin curte, de parcă ar fi putut găsi răspunsul în dumicatul din gură.
– Nu te lasă în pace, spuse Yusef, pentru că ești prea interesant.
…
povestea întreagă, aici: Galaxia42, aprilie 2021
alexandru lamba 