— Vor veni după tine, mi-a spus de-ndată ce m-am trezit în lanțuri.
Nu-mi puteam mișca mâinile. Nu-mi puteam mișca nici picioarele, priponită cum eram de scaunul cel mare din piatră. Țesătura pe care o simțeam pe piele era moale. Sigur îmi luaseră armura; sigur îmi luaseră armele. Deci:
— Așa mă aștept, am spus simțind uscăciune și usturime în gât.
M-am uitat pentru prima oară la tavanul boltit al conacului Lordului Darkdrake. Bănuiam că aveam să petrec foarte mult timp zgâindu-mă la arcadele alea dărăpănate în zilele care vor urma.
…
povestea întreagă, aici: Galaxia42, decembrie 2020
alexandru lamba 