Am citit în ultima vreme foarte multă proză scurtă românească, mai ales fantastică. Personal, pot spune că sunt mai degrabă atras de cărțile de proză scurtă decât de romane. Sentimentul de împlinire adus de terminarea unei povești vine mai des, existența unor praguri clare reprezentate de începutul și sfârșitul textelor independente mi se pare încurajator. Ca minusuri, volumul de proză scurtă cere un efort mai mare de acomodare, deoarece schimbă mediul și personajele la fiecare dintre aceste praguri.
Luând în considerare aceste aspecte, găsesc volumul „Câteva feluri de a dispărea” al lui Flavius Ardelean ca fiind optim echilibrat, astfel încât să beneficieze de avantajele pe care proza scurtă le aduce, fără însă a fi afectat de dezavantajele acesteia. Cartea conține doar șapte texte, fiecare dintre ele fiind suficient de extins încât să valorifice foarte bine punerea în scenă, dar suficient de scurt încât să-l țină pe cititor în priză de la început până la sfârșit. La acest aspect contribuie, bineînțeles, și meșteșugul pe care Flavius îl arată în aranjarea cuvintelor, dar asupra acestui aspect vom mai poposi.
…
Mai multe despre carte, aici: Galaxia42, septembrie 2020
alexandru lamba 