
Apărut pentru prima oară în 2015, în colecția „Insolit” a editurii Eurostampa, moștenitoarea colecției omonime a editurii Bastion, și reeditat apoi în 2018 de editura Tritonic, volumul „Sfârșitul Inocenței” de Cristian Vicol propune opt proze scurte, dintre care două, cele mai extinse, se pot încadra la categoria nuveletă. Deși baleiază registrul fantastic, trecând prin fantastic mitologic, fantastic urban, istorie alternativă, horror și SF, scriitura bine exersată și plăcută, precum și elementul-surpriză de la final, cel care întoarce sau completează din câteva tușe de panel înțelesul prozelor sunt elemente care unesc aceste texte într-un volum omogen. Personal, găsesc întorsătura din condei drept un aspect binevenit într-o proză, iar aici el vine peste o atmosferă bine definită și adaptată fiecărui tip de text în parte, ceea ce aduce în fiecare caz în parte un plus de efect.
…
Mai multe despre această carte, aici: Galaxia42, aprilie 2020