Capsula de hibernare se deschide, luminile de culoarea chihlimbarului clipesc în întuneric, sistemele intravenoase și de reciclare pompează lent în continuare, ca o inimă. Fluidul izolator albastru, plin de bulbuci, băltește pe jos, marcat de semiluna deformată a urmei unui picior gol. O dâră azurie, șerpuită, duce de la capsulă până la un ecran de monitorizare, unde o femeie se leagănă, privind cu ochi mijiți numerele încețoșate.
E goală. Pielea rubinie i s-a făcut de găină. Un tatuaj cu o rândunică i se mișcă în sus și-n jos pe cutia toracică, cerneala animată trecând prin vasele capilare reci. Mâinile și picioarele-i sunt umflate, dar, când se ridică, vertebrele i se văd de parcă ar fi o pisică vagabondă. A petrecut prea mult timp în hibernare.
Știe că nu ar fi trebuit să fie trează încă. Nimeni altcineva nu este. Dar ecranul de monitorizare indică o reanimare de urgență, care a fost declanșată din motive de siguranță. Îi prezintă grafice codate colorat, despre cicluri hormonale și consum de energie. Îi arată calea spre cabinetul medical.
…
Povestea în întregime, aici: Galaxia42, septembrie 2021
alexandru lamba 