Călătoriră prin peisajul nocturn înghețat către ruine, oprindu-se la locul impactului. Găsiră rămășițele ultimei tabere a lui Glafki, dar nu și pe ea. Alkon scuipă înjurături și blesteme până când simți mâna metalică a lui Zot pe umărul său.
— Mine, piui vocea artificială.
Omul și robotul se afundară în zăpada gri.
— Ești sigur? întrebă omul.
— La douăzeci de picioare, doi pași de aripa lui Ikarus. Are un declanșator optic, dar nu cred că ne-a detectat încă.
Alkon privi prin luneta blasterului fotonic. Zăpada gri și urâtă a planetei pe care fusese surghiunit părea îmbietor de albă folosind conversia vizuală nocturnă. Lângă aripa frântă din coada navetei sale, chiar era o cocoașă mică.
…
Povestea întreagă, aici: Galaxia42, mai 2020
alexandru lamba 