„Basmania” regretatului Valentin Nicolau prin ochii a două generații.
„Aia pentru cine e?” m-a întrebat fiu-meu când a văzut că scot din geantă (printre altele) o carte mare, cu coperte cartonate, lucioase, inscripționată „Basmania – Răspântia gândurilor”. Ce puteam să-i spun? Bineînțeles că i-am spus că o luasem pentru el, că, de fapt, nici nu eram prea convins că lucrurile stăteau altfel. Răsfoisem puțin cartea, iar literele mari, caracterele inițiale cu înflorituri și abundența de poze, toate caracteristice cărților clasice de povești, mă făceau să înclin să cred că mă aflam în fața uneia, chiar dacă cele câteva capitole pe care le ascultasem la lansarea ei de la Gaudeamus, respectiv la Prospect Art, în lectura inconfundabilă a lui Cristian Tamaș, tindeau să contrazică această ipoteză, trimițând mai degrabă către o satiră deghizată. „Ei”, m-am gândit, „Și ce dacă în miez este o satiră? Probabil că învelișul e suficient de gros și s de dulce pentru ca un copil să o savureze fără suspiciuni.”
Și-am început, așadar, să(-i) citesc din carte.
…
mai departe despre carte aici: martie 2015, revista Nautilus
alexandru lamba 