Episodul al 2-lea, conținând finalul capitolului „Nulla” și respectiv capitolul 1 al romanului.
3
Berlinul iarna era superb. Adresa Agenţiei era în apropiere de Volkspark şi, pentru a ajunge acolo, cei trei fuseseră nevoiţi să apeleze la transportul subteran. Admiraseră cu toţii vehicul de lux din faţa casei domnului Ericsson, vehicul care îşi deschisese automat portierele când proprietarul său îl atinsese, iar acesta chiar făcuse o tură scurtă cu el, mirându-se cât de uşor îi venea să îl conducă, însă hotărâseră cu toţii că era mai înțelept să nu se angajeze într-o activitate precum condusul unui vehicul terestru atât de rapid, până nu elucidau misterul defectului lor de memorie. Bineînţeles, mobilul avea funcţie de pilot automat, integrată în computerul de bord, dar pentru a o activa era necesar un cod de securitate suplimentar. Luaseră, aşadar, trenul subteran care, la fel ca orice alt mijloc de transport în comun, nu costa nimic. Fură încântați să observe că trenul ultrarapid parcurgea distanţa dintre două staţii în mai puţin de un minut și, spre deliciul pasagerilor, efectele neplăcute ale puternicei sale acceleraţii şi frânări erau compensate prin înclinarea fotoliilor odată cu segmentele de podea. Nu se circula decât pe fotolii, cu centurile de siguranţă cuplate, însă locuri erau suficiente, graţie eliminarea culoarelor, intrarea în vagonete putându-se efectua pe oriunde, întregii lor pereţi laterali glisând vertical. Ar mai fi avut de mers câteva staţii până la destinaţie, însă Jessica nu rezistase tentaţiei de a coborî la staţia Ernst Reuter Platz, obligându-i pe bărbaţi să facă la fel.
…
Continuarea o puteți citi aici: August 2013, Revista Nautilus
alexandru lamba 